Ghid cu privire la alegerea mărcii: sfaturi practice și ușor de urmat

Alegerea unei mărci pentru afacerea ta poate să pară o provocare, dar este și una dintre cele mai creative și interesante părți ale dezvoltării brandului tău. 

Marca este mai mult decât un nume sau un logo. Marca este ceea ce îi face pe clienți să își amintească de tine și să te aleagă în pofida concurenței. 

Marca înregistrată îți conferă exclusivitate și îți permite să le interzici celorlalți să utilizeze același brand în care tu ai investit în dezvoltare, publicitate și în promovare.

Te rugăm să găsești în continuare mai multe sfaturi practice și ușor de urmat care te vor ajuta să alegi o marcă potrivită, ușor de înregistrat și care să te reprezinte cu adevărat.

1. Gândește-te la ce mesaj vrei să transmită marca ta:

Începe prin a clarifica ce vrei să comunice marca ta. Gândește-te la valorile afacerii tale, la ce anume te face unic și la cum vrei să fii perceput de către clienți. Marca ta ar trebui să reflecte esența afacerii tale și să fie un simbol al identității tale pe piață. În cazul în care nu ai suficientă inspirație, consultarea unei agenții de publicitate și marketing poate fi cheia către alegerea mărcii potrivite deoarece crearea numelor de marcă face parte din expertiza acestora din urmă.

2. Verifică dacă marca pe care vrei să o utilizezi nu încalcă alte drepturi:

Este foarte important să te asiguri că marca pe care intenționezi să o utilizezi nu este deja folosită sau înregistrată de altcineva. Bineînțeles, pe lângă eventualele conflicte cu alte mărci înregistrate, ar trebui să te asiguri că nu sunt încălcate și alte drepturi de proprietate intelectuală precum drepturi de autor. De cele mai multe ori, pentru a evita conflictele pe partea de drepturi de autor nu recomandăm utilizarea inteligenței artificiale pentru crearea unui logo sau achiziționarea de logo-uri de pe site-uri de profil (decât dacă în licență este precizat expres că poate fi înregistrat ca marcă, iar acel logo nu mai poate fi achiziționat și de altcineva). Pentru a te asigura că nu vor exista conflicte cu alte mărci înregistrate se recomandă o verificare prealabilă – poți face o astfel de verificare chiar pe această platformă (contactează-ne și te putem ajuta). Acest pas te poate scuti de multe bătăi de cap și conflicte nedorite.

3. Evită limbajul nepotrivit sau descriptiv:

Fii atent să eviți orice ar putea fi considerat vulgar, ofensator sau prea descriptiv. De asemenea, evită să utilizezi denumiri care sunt utilizate deja în domeniul tău de activitate sau care descriu orice element al afacerii tale, spre exemplu “Premium Hotel” nu va funcționa deoarece nu este destul de distinctivă. În schimb, optează pentru ceva mai creativ și original, care să rămână în mintea oamenilor.

4. Fii creativ și alege o marcă unică:

Gândește-te la ceva care să iasă în evidență și să fie memorabil. Denumirile inventate sau combinațiile inedite de cuvinte (precum „Spotify” sau „Google”) sunt mai ușor de protejat și îți oferă o identitate clară. Evită să alegi ceva prea comun, pentru că riști pe de-o parte că marca ta să fie respinsă la înregistrare, iar pe de altă parte poți risca să nu te poți opune împotriva terților care utilizează forme similare.

5. Ține cont de diferențele culturale și lingvistice:

Dacă ai planuri să te extinzi și pe alte piețe, este bine să te asiguri că numele ales nu are conotații negative în alte limbi sau culturi. Ceva care sună bine în limba ta s-ar putea să nu fie la fel de potrivit în alte țări, așa că merită să faci o mică cercetare în acest sens. Cu titlu exemplificativ, unele cuvinte, chiar dacă sunt distinctive pentru publicul român, în altă limba pot fi percepute că niște simple cuvinte uzuale și descriptive. Recomandăm să ții cont de acest pas și să faci o cercetare suplimentară dacă prezintă interes înregistrarea unei mărci a Uniunii Europene deoarece dacă există un motiv de refuz pentru oricare dintre statele membre UE, marca va fi respinsă integral. 

6. Alege corect atât clasele NISA dar și descrierea precisă a produselor și serviciilor:

Când îți înregistrezi marca, trebuie să specifici pentru ce produse sau servicii dorești să obții protecție și implicit exclusivitate. Asigură-te că selectezi corect clasele relevante pentru activitatea ta, dar gândește-te și la eventuale extinderi ale activității în viitor. Cu cât acoperi mai bine aceste aspecte, cu atât vei fi mai protejat. După ce ai depus marca spre înregistrare nu mai poți adăuga alte clase NISA sau alte produse sau servicii decât prin înregistrarea unei alte mărci. Poți afla gratuit care sunt clasele Nisa chiar în intermediul acestei platforme. 

7. Cere ajutorul unui specialist în proprietate intelectuală:

Dacă vrei să fii sigur că faci totul ca la carte, un specialist în proprietate intelectuală poate fi aliatul tău – fie că discutăm despre un consilier în proprietate industrială, fie că discutăm despre avocați specializați în proprietatea intelectuală. Ei îți pot oferi sfaturi personalizate, te pot ajuta cu verificarea disponibilității, te pot ajuta cu alegerea claselor NISA și te pot ghida prin procesul de înregistrare, astfel încât să eviți orice capcană și orice termen limită care poate conduce la radierea mărcii. Completează formularul nostru de contact și te putem ajuta cu orice necesitate în vederea înregistrării mărcii dar și ulterior înregistrării. 

Alegerea unei mărci este un pas esențial iar cu puțină atenție, poate deveni cel mai valoros activ al afacerii tale. O marcă bună nu doar că îți conferă exclusivitate, dar îți și aduce clienți fideli și te face ușor de recunoscut. Așadar, urmează sfaturile de mai sus și creează o marcă potrivită pe care să o poți înregistra cu ușurință.